September 6, 2022
Târgul de Turism Touristica revine la Cluj!
După o perioadă de pauză, Târgul de Turism Touristica revine la Cluj în perioada 25 – 27 noiembrie 2022, la VIVO! Cluj-Napoca, eveniment cu tradiție în industria de turism de la nivel național.
Ediția din acest an reunește cele mai importante agenții de turism și tour operatori care vin în întâmpinarea vizitatorilor cu oferte și pachete atractive atât pentru sezonul de iarnă 2022, cât și cu propuneri pentru anul 2023.
Târgul de Turism Touristica se desfășoară în două ediții pe an, una de vară și alta de iarnă oferind posibilitatea experţilor din domeniu, de a prezenta, promova şi a vinde cât mai multe vacanţe, într-un cadru informal și plăcut.
În cadrul acestei ediții, evenimentul se va desfășura în incinta Vivo! Cluj-Napoca, iar vizitatorii vor putea discuta cu numeroși tour operatori, agenții de turism și reprezentanți ai unităților de cazare. Pentru segmentul comercial, târgul înseamnă oportunitatea de a oferi spre vânzare pachetele early-booking, iar pentru cei interesați acest lucru atrage de la sine reduceri de până la 35%, în funcție de operator.
De ce să vizitezi Târgul de Turism Touristica?
- Ai parte de consultanță turistică.
- Primești informații utile în timp scurt.
- Beneficiezi de prețuri speciale și discounturi pe perioada desfășurării evenimentului
- Te bucuri de o vacanță asigurată.
- Simplifici procesului de călătorie prin comunicarea cu un singur reprezentant al agenției.
- Ai asigurat transportul și legăturile între diverse destinații.
- Beneficiezi de asistență turistică.
- Te bucuri de pachete promoționale față de unele achiziționate pe cont propriu.
- Poți plăti în rate sau cu avans minim.
Targul poate fi vizitat de vineri pana duminica între orele 10:00 – 22:00, iar accesul pentru vizitatori este gratuit!