October 28, 2015

Românii se pregătesc de vacanță. Thailanda, Finlanda și Dubai, printre destinațiile recomandate de agențiile de turism

Târgul de turism „Touristica“  îşi deschide porţile în curând la Cluj! În perioada 20-22 noiembrie 2015, clujenii şi nu numai sunt aşteptaţi să-şi rezerve sejururi de vis la preţuri promoţionale.

Touristica

Cei care sunt dornici de a explora noi ţinuturi în ţară sau în străinătate ştiu despre ce este vorba. Târgul de Turism „Touristica“, organizat de Libero Events, se află la cea de-a XIII-a ediție și se desfăşoară de două ori pe an, primăvara şi toamna. Asta pentru că oferă posibilitatea tour operatorilor să promoveze cu standuri proprii şi să vândă cât mai multe vacanţe celor care şi le planifică din timp. Astfel, într-o ambianţă plăcută, operatorii din turism stau de vorbă cu clienţii şi le oferă toate detaliile privind sejururile din ţară sau străinătate, în funcţie de sezonul ales. Sunt oferte generoase pentru destinaţii exotice, dar şi pentru iubitorii de turism cultural, de business, pentru tratament sau călătorii pline de aventură.

De la destinații exotice – Thailanda și Dubai, la peisaje de iarnă – Finlanda

Chiar dacă în anul 2014, din cauza tulburărilor sociale, Thailanda a scăzut ca număr de turiști, anul acesta este la mare căutare – industria de profil estimând un număr de 29 de milione de vizitatori până la sfârșitul anului 2015. Aceasta țară este una dintre cele mai frumoase destinații din lume – se spune că orice vizitator rămâne cu o imagine de vis -“paradisul viu”.

Thailanda este o destinație pe gustul tuturor, de la persoanele care sunt în căutare de turism cultural până la cei care doresc să experimenteze abilități sportive sau să se bucure de o priveliște de neuitat. Clima de aici este tropicală, perfectă pentru persoanele care iubesc soarele, plaja, marea și nu în ultimul rând luxul! În Pattaya, cea mai căutată stațiune turistică din Thailanda cei care aleg această destinație pot practica schi nautic, windsurf și pot vizita insulele de corali, însă, nu uitați să treceți prin Pagoda Phra Pathom Chedi din Nakhon Pathom unde se află cel mai înalt monument budist din lume, cu o vechime de aproximativ o mie de ani.

Când spunem luna de miere  perfectă, spunem Thailanda – ofertele pentru un sejur de 7 nopți în  Phuket la Hotel de 3* cu o cameră dublă,  prețurile încep de la 834 de euro, unde sunt incluse biletele de avion cu plecare din București și retur, transport de la aeroport la hotel și masa conform ofertei.

Cine își dorește să exploateze o țară a luxului, să nu întârzie în a-și rezerva bilete spre Dubai. Hotelurile cu multe stele, pârtiile de ski acoperite ce îți oferă șansa de a practica acest sport când afară sunt 20 de grade, cele mai înalte clădiri din lume si insulele artificiale aduc milioane de turiști. Cu toate că această descriere pare dintr-o lume de neatins, ofertele sunt surprinzător de accesibile, pornind de la 450 euro pentru 7 nopți cu transport și mic-dejun inclus.

Dacă doriți să introduceți un peisaj de iarnă în palmaresul vacanțelor, atunci destinația perfectă este Finlanda. O multitudine de unități de cazare care să contureze perfect o vacanță la ski, plimbări cu sania trasă de câini, patinaj, pescuit la copcă și multe alte activități  pentru nemărginitul templu alb. Aici pentru un hotel de 3* ofertele încep de la 315.94 euro pentru o camera dublă. Prețul include micul dejun, transport individual, iar hotelul dispune de saună, room service.

Pe toată perioada târgului se aplică reduceri consistente de preţ pentru vacanţa celor care fac rezervări pe loc. Târgul de turism Touristica, organizat de Libero Events, aflat la cea de-a XIII-a ediție, este deschis timp de trei zile, începând de vineri, 20 noiembrie, până duminică, 22 noiembrie. Târgul va avea loc în incinta Polus Center, între 10:00 – 22:00, iar intrarea este liberă.

Despre Libero Events

Libero Events este agenţia de evenimente şi PR, B2B şi B2C, sub semnătura căreia au loc conferinţe şi workshop-uri: The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Architecture Conference & Expo, Software Architecture Day, Digital Travel Forum, Cluj Sales Conference, Signal Connect, dar şi  târguri: Touristica.

Evenimentele marca Libero Events au la bază profesionalismul şi încrederea în clienţi ce devin parteneri şi în parteneri ce devin prieteni în domenii precum: business feminin, resurse umane, e-commerce, marketing, arhitectură, software, sales şi antreprenoriat