November 4, 2022
Parcul acvatic AQUASTAR Satu Mare, deschis tot timpul anului.
AquaStar – primul și unicul complex acvatic al regiunii – este deschis tot timpul anului indiferent de vreme. Capacitatea parcului acvatic este de 4.000 de persoane/zi în sezonul estival şi circa 800 persoane/zi în extra sezon, suprafaţa totală a terenului pe care este dezvoltat fiind de aproape 2,5 ha.
Aquapark-ul AquaStar Satu Mare oferă servicii turistice de agrement, divertisment, recreere, wellness şi SPA, prin valorificarea în mod eficient a resurselor naturale de apă geotermală.
Așa cum v-ați obișnuit deja, parcul acvatic Aquastar nu se oprește nici în zilele mai răcoroase a anului. După sfârșitul sezonului estival, clipele frumoase se prelungesc la Aquastar.
Cine nu s-ar simți bine într-un bazin unde apa are 30-32 grade Celsius, și care este dotată cu un sistem de hidro-aeromasaj, de tip jacuzzi şi elemente de senzaţie: duşuri în formă de „gât de lebădă”, cascadă de presiune şi alte surprize. Aceste elemente de senzație nu numai că ne ajută în relaxarea totală de care avem nevoie în fiecare zi, ci au efecte pozitive și asupra stării corpului.
Recrearea mentală și corporală o puteți continua în piscina semiacoperită cu apă termală a compelxului. După cum bine știți, apa termală este captată din puţurile proprii, de la o adâncime de 650 și 1300 m. Dacă aveți afecţiuni reumatismale inflamatorii, afecţiuni post-traumatice afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni neurologice centrale sau probleme de sănătate asemănătoare, sunteți invitați să simțiți pe pielea dumneavoastră efectele fantastice ale apei termale “făcătoare de minuni”.
Bineînțeles, Aquastar dispune de o piscină interioară încălzită pentru copii, cei care își pot descărca energiile și în sala de joacă, aflată în incinta parcului acvatic. Piscina de înot pentru începători și nu numai este în special pentru clienții Aquastar, care adoră înotul.
Prea multă muncă și alergare? Avem o soluție și pentru problema asta. Pentru o relaxare mentală, corporală şi revigorare generală vă așteptăm în cele 8 saune (3 saune finlandeze, două saune cu aburi, două infrasune și o saună salină) ale noastre, de unde o să ieșiti complet „schimbat” și mult mai liniștit.
Continuăm ședințele obișnuite de saună. Maestrul nostru de saune vă deconectează și vă răsfață în fiecare zi de luni, miercuri, vineri și sâmbătă după-amiază în timpul programelor de saună.
Dacă după atâta distracție și relaxare vi s-a făcut poftă de o mâncare gustoasă, sunteți la locul potrivit! Bucătarii noștri vă așteaptă în fiecare zi a anului cu o gamă variată de mâncare tip fast-food.
Înotul este un sport frumos și totodată poate cea mai sănătosă formă de mișcare de practicat la orice vârstă. Doi instructori de înot cu experiență îndelungată în acest sport vă stau la dispoziție pentru a învăța corect mișcările inițiale ale înotului. Bebelușii înoată încă dinainte să se nască. Nu opri această abilitate nativă a acestora. Cu cât trece mai mult timp de la naștere până la contactul cu mediul acvatic, cu atât aceștia uită acest lucru. Vino la bazin și poți beneficia de cursuri de înot atât pentru copii cât şi pentru adulţi!
Vă așteptăm zilnic între orele 10:00-21:00, să vă găsiți oaza de relaxare în Imperiul Apelor Aquastar Satu Mare!