Daily Archives: November 15, 2018

You are here: Home » 2018 » November » 15

Cum și unde călătoresc românii? Oferte concrete pe care le găsești la Târgul de Turism Touristica

Când vine vorba despre modul în care călătorim, lucrurile sunt destul de schimbătoare atât la nivel de touroperatori, agenții și chiar călători. Tendințele și destinațiile în vogă sunt dictate, de cele mai multe ori, de situația socială, politică sau economică, comportamente de consum sau climat internațional. O oportunitate pentru pasionații de călătorii și vânătorii de discount-uri pentru vacanțe este Târgul de Turism Touristica, care are loc pe 23-25 noiembrie 2019, în incinta VIVO! Cluj-Napoca.

Românii aleg în continuare destinațiile clasice (Grecia, Turcia, Spania sau Cipru), dar deschiderea lor către destinații exotice crește anual. Turiștii au început să achiziționeze pachete pentru destinații mai exotice precum Cancun, Dubai, Singapore sau Thailanda.

Una dintre agențiile prezente la Târgul de Turism, are o ofertă specială pentru pachetele early booking 2019 cu discount de până la 50% la destinații precum Turcia, Grecia, Spania, Egipt sau Tunisia.

Noutăți în materie de turism în anul 2019

O noutate o reprezintă obiceiurile care au schimbat rutele obișnuite ale turiștilor. Aici discutăm de la turism culinar în restaurante recomandate de ghidul Michelin deschise 6 luni pe an până la vânătoarea de fotografii în destinații atipice pentru rețele sociale sau destinații în care se practică sporturi extreme sau yoga.

Specialiștii în turism spun că aceste interese oarecum atipice pentru modul în care românii călătoreau până acum vor dicta felul în care se va face selecția locurilor pentru vacanță.

 Destinații preferate de români

In 2019, devine un trend ca pasionații de călătorii să aleagă destinații culturale, locuri mai puțin cunoscute, atracții naturale irezistibile, castele sau croaziere pe insule extraordinare, încercând să evite destinațiile în care populația principală este formată din turiști.

Ca exemplu concret de destinație nouă pe lista preferințelor românilor adăugăm Israel. Unul dintre expozanții prezenți la târg operează cinci avioane de tip charter către Egipt (Hurghada și Sharm-el-Sheikh) din București, Cluj-Napoca și Timișoara, numărul românilor care au ales această destinație fiind de peste 10.000. Numărul solicitărilor a fost mare atât în plin sezon estival, cât și în perioada de extra-sezon, astfel că pachetele de Revelion în Egipt sunt deja epuizate.
Prețul mediu plătit de un turist pentru un pachet care include șapte nopți de cazare la hotel de 4/5*, mese incluse, transport cu avionul, transferuri de la aeroport la hotel și retur și asistență turistică este de aproximativ 500 de euro. Ca activități suplimentare, turiștii oprează pentru excursii la obiective turistice precum Piramidele din Giza sau Valea Regilor.

Cursa charter Hurghada va aduce mai aproape Egipt de Iași. La mai puțin de patru ore distanță, turiștii vor putea descoperi una dintre cele mai fascinante destinații de vacanță, o destinație complexă, potrivită atât pentru familiile cu copii care vor să se relaxeze la plajă, cât și pentru cei care vor să exploreze siturile arheologice, să viziteze templele egiptene precum Templul din Karnak ori să vadă cu ochii lor Piramida lui Keops, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice”, declară Maged Erian, directorul general Christian Tour, pentru o publicație ieșeană.

Târgul de Turism Touristica din 23-25 noiembrie are loc la Cluj-Napoca în incinta VIVO! și este o oportunitate atât pentru agențiile de turism, touroperatori sau detailiști care își pot prezenta oferta la pachetele early booking 2019 sau last minute 2018, cât și pentru pasionații de călătorii care beneficiază de consultanță gratuită și cele mai bune oferte.

Târgul este deschis gratuit vizitatorilor de vineri până duminică în intervalul orar 10:00-22:00.

___________

Contact: Carmen Ciocian | 0747 425 160